Corto Maltese 3. Departe, tot mai departe Geografiile lui Corto Maltese sunt expresia nostalgiilor culturii europene. Pe hartile lui, atat ceea ce este imaginat, cat si ceea ce este copiat de pe hartile geografice trateaza continentele imaginate ca pe realitatea unei culturi uitate, iar cultura imaginata ca pe realitatea unei geografii acum descoperite. Ceea ce face ca in povestirile lui Corto Maltese imaginarul sa fie inseparabil de real, insa nu ca in fantasticul magic al lui Marquez, ci ca in fantasticul metafizic al lui Borges. Intamplarile lui Corto Maltese nu se adreseaza direct setei de aventura, cum, probabil, fac celelalte benzi desenate. ci, in mod mai subtil si neasteptat, nostalgiei dupa ceea ce, in orice aventura, pare sa fie cautarea originilor, a originarului a acelui lucru din om de care se leaga intotdeauna inceputurile. [...] Cand compune lumea lui Corto Maltese, linia desenului lui Pratt are un nu-stiu-ce misterios-nostalgic, o sugestie de mai-mult exprimat printr-o limitare voita la un doar-atat un doar-atat" al celui care fie stie, fie stie ca a stiut ca, in lumea ireversibilului si irepetabilului, nimic nu merge mai mult (rien ne va plus striga crupierii cand jocurile sunt deja facute). In acelasi fel, compozitiile lui grafice, atat de persuasive, in ciuda unor stangacii (ale corpurilor in miscare, uneori; ale neasemanarii unor chipuri, alteori; ale unor decoruri brusc pueril desenate, cateodata), degaja o extraordinara mireasma de autenticitate. Ea provine, desigur, din rafinamentul artistului: el uzeaza de primitivism, dar, mai presus de asta, autenticitatea vine din sugestia, intretinuta de desen, ca tot ce vedem apartine unui trecut al originilor, nu unui trecut al istoriei. (Horia-Roman Patapievici, fragment din prefata) Hugo Pratt s-a nascut la 15 iunie 1927, la Rimini, in Italia, dar si-a petrecut primii ani la Venetia, intr-o familie cu radacini engleze, franceze, evreiesti si chiar turcesti. Copilaria, profund atasata de acest oras extraordinar, ii este marcata de omniprezenta fascismului, caruia ii opune o puternica inclinatie spre evadarea in imaginar. Este interesat de ezoterism, precum multi dintre membrii familiei sale, unii francmasoni ori cabalisti, dar si de banda desenata, literatura si film. Intre anii 1937 si 1943 descopera Abisinia (Etiopia de azi) ca urmare a primirii unui post de functionar colonial de catre tatal sau. La 14 ani, tanarul Hugo a fost obligat de regimul fascist sa intre in politia coloniala, c |